Sorin Grindeanu sesizează CCR pe motiv că votul la moțiune nu a fost secret

Sorin Grindeanu sesizează CCR pe motiv că votul la moțiune nu a fost secret
Publicat: 29/06/2017, 12:12

În sesizarea făcută de premierul interimar Sorin Grindeanu, la Curtea Constituțională a României, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 88 „după încheierea dezbaterilor se supune la vot propunerea de acordare pentru încrederea Guvernului. Votul este secret și se exprimă prin bile”.

Cu toate acestea, arată sesizarea, „la ședința comună din 21 iunie 2017, așa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfășurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfășurare a votului a arătat faptul că unii deputați și senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile prevăzută de Regulamentul activitărilor comune ale Camerei Deputaților și Senatului”.

Legat de acest regulament, Sorin Grindeanu face și o propunere, ca în cazul în care procedura nu este respectată, normele să prevadă reluarea votului.

„Apreciez că modalitatea de exprimare a votului din 21 iunie 2017 cu privire la moțiunea de cenzură, desfășurată în condiții neregulamentare, a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituțională între auoritățile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului”, se mai arată în sesizare.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât câștigă o stewardesă la una dintre cele mai bine plătite companii aeriene: „Nu se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
Klaus Iohannis a rămas FĂRĂ CUVINTE. Nu am crezut că o să văd vreodată AȘA...
Două zodii care au parte de reușite excepționale. Norocul este de partea lor
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Cu adâncă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie". Este doliu în lumea filmului românesc! Costel Constantin...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Două schelete dezvăluie pedepsele crunte aplicate în China acum 2.500 de ani
×